vineri, 19 noiembrie 2010

S-a rezolvat totul....

Dragilor, ma simt usoara ca un fulg, zambesc in permanenta si vad viata cu alti ochi.... "in sfarsit", poate o sa spuneti voi.... "gata, nu ii mai este dor de noi!" nu e adevarat, doar ca MA INTORC LA VOI! Gata, m-am hotarat ieri, dupa inca o repriza de plans de am speriat-o pe Andreea (colega si prietena mea de aici, cea mai faina persoana intalnita de cand am ajuns la locul faptei) si dupa o discutie foarte serioasa cu ea despre ce se intampla pe aici si ce o sa urmeze sa se intample.
Asa ca, cu bilet de avion in buzunar (multumesc Didisor si Camiut ca m-ati ajutat sa il cumpar) ma urc diseara in tren si ma duc la Rotterdam sa ma intalnesc cu un om foarte drag mie, pe care nu l-am mai vazut de multi ani. Vito. Apoi, maine s-ar putea sa ma duc la Amsterdam, sa vizitez Red District :D, si sa o vad pe Cami Oancea. Si duminica, dis de dimineata, la 7, in tren, spre Dortmund, de unde am avionul.

Stiti voi ca am o lista de Things to do until 30 (care probabil o sa devina Until 40, in curand), si una din chestii e sa vizitez cate o tara noua in fiecare an: ei, anul asta m-am intrecut pe mine. Am vizitat Budapesta in Aprilie, acum Olanda, si pot sa pun si Germania pe lista, ca o sa o vad din tren.

Noah, va pup pe toti, si o sa va pun niste poze din Groningen si Rotterdam maine.
Fiti buni si fiti nebuni!

miercuri, 17 noiembrie 2010

Nu este mai usor.....

Stiti cum e atunci cand o persoana care nu are foarte multa rabdare, asteapta sa se indrepte lucrurile, si evident ca lucrurile nu se misca atat de repede cum are vrea ea? Banuiesc ca o parte din voi stiti...

E ziua doi si sentimentul naspa pe care il aveam ieri e tot acolo. Imi dau seama ca nu prea am cum sa cunosc oameni noi din care sa se aleaga potentiali prieteni... mi-e greu sa ma adun si sa ma pun pe picioare, si cel mai rau e seara. Incepe sa ma bantuie gandul ca vreau sa ma intorc acasa, sa incerc sa imi gasesc ceva in Cluj, sa fiu din nou cu voi toti. Ar fi chiar asa de rau? Oricum, o sa astept pana in decembrie, cand e programata intoarcerea, sa vedem, poate se mai schimba ceva.

Am iesit aseara in oras, am umblat o ora pe strazile din centru...e frumos, au decorat deja de Craciun. Doua intamplari mi-au atras atentia, si bineinteles ca in starea in care sunt, le-am vazut ca pe niste mesaje:

Prima: eram in gara in Groningen, luni dupa-amiaza, abia ajunsesem si il asteptam pe Gunter sa vina sa ne intalnim. Stateam pe o banca la intrarea intr-o cafenea cand din dreapta au inceput sa vina mai multi orbi, fiecare avand un insotitor care vedea. Cred ca erau in jur de 10-12 oameni care nu vedeau. Si din astia, cel putin jumatate erau orbi pentru ca au vrut ei sa fie (adica aveau niste ochelari negri uriasi pe ochi, ca sa vada cum e sa fii orb). Cel putin asa cred. Si atunci am inceput sa gandesc: "om mic si egoist ce esti, uita-te la oamenii astia cum se pot bucura de viata, fara sa vada, iar tu ai ochi sa vezi toate minunile din jurul tau, dar nu iti poti intoarce privirea dinauntrul tau, unde acum e numai intuneric!"

A doua: aseara, pe una din strazile din centru, mergeau multi oameni, oameni tineri, cu bicicletele (stiti ca aici sunt mii de biciclete). Ma plimbam repetandu-mi in gand sa raman optimista, sa vad frumusetea in jurul meu, luminile si cladirile.... Dar am vazut un grup de 5 prieteni pe biciclete care mergeau impreuna si faceau glume, si s-au dus pe apa sambetei toate eforturile de a gusta un pic ce vad in jur...

De ce este asa de greu?

marți, 16 noiembrie 2010

Netherlands - day1

Copilasi, in ultimele 24 de ore, de cand am ajuns in Olanda, ma intreb in continuu de ce nu gandesc inainte sa fac ceva. Ce caut eu aici, singura cuc? Cum o sa ma descurc? Ce fac eu intr-o tara care nu are munti? Cine o sa aiba grija de mine? etc. In cateva cuvinte, incerc sa nu ma panichez. Pe urma imi aduc aminte ca schimbarile sunt bune, ca daca nu incerci, nu castigi si trebuie pur si simplu sa o iau usurel.
Mi-e dor de voi, de toti...